Abstract

Schleiermacher's religious naturalism considers religious affections as a spontaneous and ordinary experience of all humans. Confessional identity is only subsequently bestowed to the naturally produced religious experience. Confession doesn't engender religion but it only moulds its expression into a culturally determined pattern; generally, the pattern is given by the outstanding example of a particular religious leader or event. Even if expressed and cultivated according to a common example, religion remains highly particular, its variety going down until the individual level. In most cases, the difference between confessions relies on the differences between their implicit cosmological views. Progress of civilization didn't really involve a progress of the religious feeling itself, but rather a progress of its manner of expression.

Considered as the feeling of utter dependence of every finite being on the Infinite, religion necessarily embeds an attitude of absolute openness, seeing everything, including all faiths, as complementary within the all-encompassing unity. Hence, religious pluralism is not just a possible view, but it belongs to the very essence of religiosity.

Naturalismul religios al lui Schleiermacher consideră trăirea religioasă drept o experiență firească, spontană, a tuturor oamenilor. Identitatea confesională este atribuită abia ulterior experienței religiose ce ia naștere în mod natural. Confesiunea nu dă naștere experienței religioase, ci doar structurează exprimarea experienței pre-existente pe baza unor tipare culturale; în general, aceste tipare sunt constituite de exemplul extraordinar al unui anumit lider religios sau al unui eveniment excepțional. Chiar dacă este cultivată și exprimată în conformitate cu un tipar comun, religia își păstrează enorma varietate, care coboară până la nivel individual. În majoritatea cazurilor, diferența dintre confesiunile religioase este datorată diferențelor ce există între sistemele cosmologice înglobate de acestea. Progresul civilizației nu a adus cu sine neapărat și un progres al religiei înseși, ci, mai degrabă, un progres în exprimarea religioasă.

Considerată ca simțire a dependenței absolute a oricărei entități finite față de Infinit, religia încorporează în mod necesar o atitudine de deschidere nelimitată, prin care toate, inclusiv toate confesiunile, sunt considerate ca găsindu-se într-o relație de complementaritate la nivelul unității ce înglobează totul. În consecință, pluralismul religios nu reprezintă doar un posibil punct de vedere, ci ceva ce ține de esența însăși a religiei.

The text of this article is only available as a PDF.
You do not currently have access to this content.