Abstract
Kauṣītaki-Brāhmaṇa Upani⋅ad este unul dintre cele mai vechi texte Upaniṣad, redactat în prozǎ, dar incluzând numeroase pasaje citate din literatura vedicǎ, acestea fiind în general în versuri. Textul este divizat în patru capitole.
Primul capitol are ca temǎ escatologia brahmanǎ. Discutǎ despre soarta postumǎ a sufletului, care o poate lua fie pe Pitṛyāna (“calea taţilor”), continuându-şi astfel transmigraţia prin Univers, fie pe Devayāna (“calea zeilor”). Devayāna este urmatǎ de aceia care l-au realizat pe Brahman şi, ca urmare, sunt eliberaţi din Univers, urmând ca, la moarte, sǎ se reabsoarbǎ în sursa lor ontologicǎ (Brahman, realitatea ultimǎ).
Celelalte trei capitole expun o perspectivǎ vitalistǎ cu privire la Univers. Esenţa întregului Univers este totuna cu esenţa vieţii, adicǎ suflul (prāṇa). Principiul vieţii este titodatǎ principiu universal; în ultimǎ instanţǎ, totul se reduce la viaţǎ, la suflu. În felul acesta, viaţa devine realitatea ultimǎ, principiu universal.
Kauṣītaki-Brāhmaṇa Upaniṣad is one of the oldest Upaniṣads, written in prose, but including many quotations from the Vedic literature, which are generally in verses. The text is divided into four chapters.
The first one deals with Brahmanic eschatology. It discusses the post-mortem fate of the soul, which can be either Pitṛyāna (“the path of the fathers”), through which the soul continues its transmigration through the Universe, either Devayāna (“the path of the gods”). Devayāna is followed by those who reached the comprehension of Brahman and hence are liberated from the Universe, at their death returning to their ontological source, Brahman, the absolute reality.
The remaining three chapters expose a vitalist view of the Universe. The essence of the entire Universe is none else but the essence of life, namely breath (prāṇa). The principle of life is the principle of everything; ultimately, everything reduces to life, to breath. Hence, life becomes the absolute reality, the all-encompassing principle.
