Abstract

Viziunile despre mimesis susţinute de Platon şi de Aristotel constituie douǎ modalitǎţi diferite de a înţelege arta reprezentaţionalǎ. Dacǎ Platon vede arta reprezentaţionalǎ ca pe un dispozitiv care reflectǎ lumea, asemǎnǎtor unei oglinzi (deformatǎ şi deformatoare), Aristotel o înţelege ca pe un mod de a crea o lume prin reproducerea mecanismelor funcţionǎrii realitǎţii, prin sesizarea universaliilor şi exprimarea acestora în opere de artǎ. Ambele teorii considerǎ opera de artǎ ca reprezentare în timp ce paradigma artei islamice, deşi nu teoretizatǎ explicit, ne permite sǎ concluzionǎm cǎ operele de artǎ ar trebui sǎ fie referenţiale prin asemǎnare, nu reprezentaţionale. Acest fapt încurajeazǎ dezvoltarea unei estetici a metaforei care necesitǎ o privire modelatǎ de religie pentru a fi înţeleasǎ. Dacǎ teoriile lui Platon şi Aristotel se sprijnǎ pe o gândire filozoficǎ, viziunea islamicǎ asupra artei se bazeazǎ pe o gândire religioasǎ şi, aşa cum susţinem în studiul de faţǎ, acesta e motivul pentru care cea din urmǎ nu se încadreazǎ în cele douǎ tipuri de înţelegere a artei (ca relfexie sau creare a lumii) cǎrora gândire vesticǎ le este tributarǎ.

The views on mimesis supported both by Plato and Aristotle are two different ways of understanding representational art. If Plato sees representational art more as a world-reflecting device, similar to a (deformed and deforming) mirror, Aristotle understands it as a way of creating a world by reproducing the functioning mechanism of reality, by understanding the universals and by expressing them in works of art.

Both theories see work of art as representation, while the Islamic paradigm of art, even if not explicitly theorized, lets us conclude that works of art should be referential by resemblance rather than representational. This fact encourages the development of an metaphor of aesthetics that requires a religiously informed eye to be proper understood.

While the theories of Plato and Aristotle are both rooted in philosophical thought, the Islamic view over art is rooted in religious thought and, as we argue in the present study, this is the reason for which the latter falls into none of the two types of understanding the art (as world-reflecting or world-creating) to which western thought is tributary.

The text of this article is only available as a PDF.
You do not currently have access to this content.