Abstract
Trisvabhāvanirdesa reprezintă, în opinia unor autori, ultima dintre scrierile lui Vasubandhu (sec. IV), unul dintre fondatorii Vijñānavādei, şcoala idealistă a budhismului Mahāyāna. Scrierea oferă o expunere succintă a ontologiei tripartite a Vijñānavādei. Doctrina şcolii are ca reper fundamental teoria celor trei naturi proprii (trisvabhāva), care ierarhizează întregul univers pe trei niveluri de realitate: cel al realităţii absolute (parinişpanna svabhāva – natura desăvârşită), cel al existenţei condiţionate, al fluxului cauzal amorf (paratantra svabhāva – natura dependentă) şi cel al experienţei subsumate categorial, al experienţei specifice fiinţei umane (parikalpita svabhāva – natura concepută). Dintre acestea, primele două au realitate, pe când cel de-al treilea este ireal şi constituie obiectul criticii filosofice.
According to some authors, Trisvabhāvanirdeśa is the last work authored by Vasubandhu (IV-th century AD), one of the founders of Vijñānavāda, the idealist school of Mahāyāna Buddhism. The text briefly depicts the tripartite ontology of the school. The doctrine of Vijñānavāda is based on the theory of the three own-beings (trisvabhāva), which ranks everything on three levels of reality: the absolute reality (parinişpanna svabhāva – the fulfilled own-being), the non-delimited conditional flow (paratantra svabhāva – the interdependent own-being) and the level of categorically structured experience, specific to human beings (parikalpita svabhāva – the constructed own-being). Among these, the first two own-beings are real, while the third is unreal, being the object of religious and philosophical criticism.
