Abstract

Theories of political constructivism (culturalist), structuralist and rationalist accounts are approaching the collapse of the Soviet Union (SU) from various angles. However, this paper argues that the above-mentioned traditional schools come to complementary conclusions (that are not mutually exclusive) despite their distinct starting points. One only has to put together the puzzle, because no single modern approach can process at once all the intricacy of contemporary global politics and historical events or happenings. For instance, the influence of structural realism has declined nowadays due to its incapability to predict the collapse of the SU However, academics managed to resuscitate this theorem by skilfully melting it with agent-centred designs. Conversely, not even constructivism can estimate long-term historical change, such as the end of the Cold War because adepts of this approach do not think about how interests were created. They suppose that everybody has the same interests but by supposing this, one would totally ignore the topic of inequality. Interests are coined by power and political or economic influence, even if rules and values could change over time through diverse interactions. Political thinkers developed competitive theoretical schools by putting emphasis on diverse causes by clarifying various political, historical, social or cultural issues. Rational choice (rationalist), constructivism or culturalist and structuralist views have their own research tools and suppositions, but interestingly the predominant approach is none of these competing traditional schools, because currently neo-institutionalism seems to overcome all of them. This development is simply astonishing, also because scholars of post-communism mostly applied rationalist methods in their analyses. This is especially true if considering the wide-ranging fields of comparative politics and history (outcomes of comparative analysis). Authors of this paper do not want to construct a hierarchy among these systematic explanations, because (in their opinion) these approaches can function in a complementary way, especially if someone wants to observe and explain socio-historical, political or other problems.

Teoriile legate de constructivismul politic (varianta culturalistă), structuralism şi raţionalism se apropie din diferite unghiuri de momentul prăbuşirii Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, această lucrare susţine că şcolile tradiţionale menţionate mai sus au concluzii complementare (care nu se exclud reciproc), în ciuda diferitelor puncte de plecare. Este doar necesar de a pune împreună puzzelul pentru obţinerea unei perspective anume, pentru că nicio abordare unică modernă nu poate procesa simultan toată complexitatea politicii globale actuale şi evenimentele istorice sau întâmplările recent petrecute. De exemplu, influenţa realismului structural a scăzut în zilele noastre enorm din cauza incapacităţii sale de a prevedea faptul prăbuşirii fostei Uniuni Sovietice. Cu toate acestea, mediul academic a reuşit să resusciteze această teoremă cu măiestrie, topind-o cu un design care este acum centrat pe agenţie. Acesta esta doar o modalitate de flexibilitate academică. În schimb, nici chiar constructivismul nu poate estima schimbările istorice pe termen lung, cum ar fi de exemplu sfârşitul Războiului Rece, deoarece adepţii acestei teorii nu se gândesc cum se formează interesele. Astfel, se presupune că toată lumea are aceleaşi interese, dar o astfel de presupoziţie ar înseamna, pe de altă parte, că tema inegalitatăţii s-ar ignora cu totul. Dar interesele sunt formate de putere prin influenţă politică sau economică chiar dacă între timp normele şi valorile se pot schimba prin diferite interacţiuni. Gânditorii politici au elaborat şcoli teoretice competitive, punând accent pe diverse cauze în clarificarea diverselor probleme politice, istorice, sociale sau culturale. Fiecare dintre teoriile amintite mai sus au propriile lor instrumente de cercetare şi supoziţii, dar abordarea predominantă dintre aceste şcoli tradiţionale concurente este în prezent neo-instituţionalismul. Această evoluţie este pur şi simplu surprinzătore şi datorită faptului că cercetătorii post-comunismului au aplicat mai ales metode raţionaliste în analizele lor. Acest lucru este în special adevãrat în cazul în care luăm în considerare domeniile cuprinzătore de politică şi istorie comparată (rezultatele analizelor comparative). Autorii acestei lucrări nu doresc să construiască o ierarhie între aceste explicaţii sistematice, pentru că (în opinia lor), aceste abordări pot funcţiona într-un mod complementar în special dacă cineva vrea să observe şi să explice probleme socio-istorice, politice sau de altă natură.

The text of this article is only available as a PDF.
You do not currently have access to this content.